To be the heroine of your own life, or how to do what you really want

A short time ago, I begin to live my dream … I’m not a person who dreams about many things or wants a lot, but now I live my dream.
I gave up a lot, to do what I really want. Obviously, in the world in which we live, we don`t have time to dream in silence. We all hurry, and in this rush for the life, I have impression, that sometimes, even our thoughts run ahead of us. We never manage to stop, talk to ourselves, discover, understand what we like and who we really are. Self-knowledge became embarrassing and selfish? Why?
I think, because we were educating like this since the childhood. They always told us: “Do not cry, do not touch, do not put your hand there, do not run there so as do not to get dirty, do not say your opinion to the teachers (even if you are right), etc.”
And what we do then, when we grow up, using in all aspects of our lives, we simply say this word “No”. We don’t know how to say “Yes” for us dreams and we don’t know what to do with our life. But, do not get me wrong, I don`t think it’s good to educate a child completely free, it’s good to let him discover and support him in a dream, but not give him everything he wants, even if you have that …
Returning to ours, I believe that even beyond appearances, if we have some borders, we should get to courage and do what we want (of course, not breaking the law). May we remember what we wanted when we were child? How do you think?

****
ro Eroina propriei vieți sau cum să faci ce-ți dorești cu adevărat

De ceva vreme trăiesc un vis…Nu sunt un om care visează mult sau își dorește prea multe, dar de ceva vreme trăiesc un vis.
Am renunțat la multe, pentru a face ce-mi doresc cu adevărat. Este evident că în lumea în care trăim, nu ai când să visezi în liniște. Toți ne grăbim, și în goana aceasta după viață, am impresia că, uneori, chiar și gîndurile noastre aleargă înaintea noastră. Niciodată nu reușim să ne oprim, să stăm de vorbă cu noi înșine, să ne descoperim, să înțelegem ce ne place și cine suntem cu adevărat. Autocunoașterea a devenit rușinoasă și egoistă? De ce? Cred că pentru că am fost educați așa de mici. Tot timpul ne spuneau: ,,Nu plînge, nu atinge, nu pune mîna că te vei frige, nu alerga prin glod că te murdărești, nu pune mîna acolo, nu uita să dai ,,buna ziua”, nu răspunde profesorilor (chiar dacă ai dreptate), etc. ”. Peste tot numai ,,Nu” și așa pînă crești. Ai crescut, speriat cu atîtea ,,Nu”, nu știi cum să îți zici ,,Da” și nu știi ce și cum să faci cu viața ta. Dar, să nu mă înțelegeți greșit, nu cred că este bine să educi copilul în totalitate libertin, e bine să-l lași să descopere și să-l susții în ce dorește, să nu-l alinți, chiar dacă ai cu ce…
Revenind la ale noastre, eu cred că chiar dincolo de aparențe, dacă sunt unele blocaje, ar trebui să prindem la curaj și să facem ce ne dorim (desigur, neîncălcînd legea). Poate să ne amintim ce ne doream cînd eram mici. Cum credeți?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑

%d bloggers like this: